Tot mai sper că-s născut pe-o planetă străină
Ca un sfinx singuratec și sacru-n deșert
Ca o lampă cu gâtul prelung și inert
Tot mai sper că nu port nici o vină

Pe tata demult nu prea l-am știut a mă ști
Și-l iubesc și acum atât de departe
Sunt singurul lumii aceste deșarte
De mama mi-e dor în fiece zi

Mi-am ales un drum lung de dincolo de timpuri
Nu mă las prea ușor de durere învins
Încă pâlpâie lampa cu gâtul aprins
Mai străbat mișcătoare nisipuri

În biserici mulțimi își fac loc să se-nchine
Mă vântură gândul închis în odaie
Gâtul lămpii mai are zvâcniri de văpaie
Niște cruci se îndoaie în mine

Pe patul meu se așterne o noapte rece
Departe bat clopote prelung și subtil
Biata lampă anunță ceva din fitil
Cel prea mult așteptat nu va trece