trebuie sa-mi macin
pietrele albe
sub rauri
cuvintele imi vor aluneca
de pe picioarele libertatii
diminetii---noptii
mai goala decat
frica de a gandi
lumea pe care o numim
dragostea lui Dumnezeu
adancesc brazdele risipirii imnului
intr-o alta tara
sunt ranit
fara consecinte
trebuie neaparat sa murim?!?
sa nu mai exist
intr-o lume rupta de rauri
de pomul cunostintei
ocolul oglindirii deasupra
divinului
care se joaca-n intelesuri
ingenunchind pe lacul scufundarii
eului
facandu-si loc
privirii tale Doamne
urcand departe
dupa Tine
aplecat in fiori
dupa flori