Plutesc,

spre hăul fără sfârșit,

iar abisul îl simt undeva,

la infinit.

Zborul e lung

Și mă plictisesc, deja, amintirile.

Undeva, mai aproape de nimic

Lângă mine începe să fâlfâie un pitic.

Cu gluga-i neagră făr de față,

Mă întrebă, zâmbindu-mi în ceață:

-Încotro amice, ce-i, ți s-a urât?

-Vin la tine, silabisesc din gât.

-Dar, tu ești de mult cu mine

Nu-ți mai ajunge starea de nemurire?

-Atunci, vreau să intru în tine

Ca eu sa fiu tu

Și să nu mai poți lua

Alte suflete

care nu mai au nimic
A spune.