Scaunului meu

De aș lăsa o pasăre pe tine,
Un arbore, o lacrimă, un gnom,
De aș lăsa în locul meu un om,
Dar golul - nu! - un gol nu se cuvine -

Și cum visam la pensie să ies,
pe locul meu să las un om de treabă,
să mă salute, să îmi dea din mers
un "bună ziua!", "bună, mamă dragă!" -

și-acum privesc cum se închide tot.
întâi se-nchide una, apoi alta,
și rămân scaunele la pensie, cum pot,
și oamenii rămân și ei, cu moartea -

da. te-am iubit. muream mai oficial
când cineva te ocupa pe tine.
era normal, și omenește, si uman,
era speranța că va fi mai bine -

și-acum rămâi la pensie și gol,
și toată țara este parcă goală,
un scaun pe care nu stă nici-un om,
si-un cimitir, fără șomaj, sub piatra goală...