A căzut bruma pe tâmplele mele
arse de flacăra durerii,
iar buzele tremură luând cu ele
roua dimineții, trezită pe pragul serii.

Mă-nlăcrimez când fruntea
în noapte o lipesc pe raza de lună
și plopu-și usucă frunza rea
pe palma mea de răcoare,-n cunună

Și strig cu litere de abur
când geamul clănțăne de frig
aleg o floare de pe tâmplă, laur,
pentru nourul din care ning.

Aicea sunt, dar sunt departe,
pe-o stea polară eu te-ajung
și chiar de-mbrățișarea-ți ne desparte
eu suflu cald pe trupu-ți lung...