Gândul mi-a rămas fix
La o floare spartă.
Un trandafir carbonizat,
Ce și-a dat demult ultima suflare,
Strivit între două inimi de plastic
Ce bat în același ritm nimicitor…

Un caiet învelit în amintiri,
Plin de aroganță, stă deschis
Iar paginile-i albe și reci
Pătate cu cercuri de cerneală,
Nu mai sunt altceva
Decât porți închise spre trecut…

Îi spun „adio!” vieții mele,
În clipa în care moartea mă va refuza…