mi se pare mie mi se pare
că se închid prea brusc luminile
se lasă cortina mult prea jos
pe o scenă pe care nu ajung
nici primăvara asta nici peste alte anotimpuri
și ce contează și ce este un anotimp când
când nu mai ai zilele tale
când nu mai porți haine largi de vise
când întorci capul după fiecare vânt
fiecare vibrație oscilație aberație

mi se pare mie mi se pare
culorile au trupuri răsfrânte
pălesc alizee-n ochi morți de flutur
se-ncruntă rânduri mult dându-mi târcoale
pe-o carte ce nu va fi scrisă ruptă plânsă
nici pagini nu are cum să aibă pagini un dor
o iluzie o închipuire o farsă un mit
când nici zilele nu-și mai scriu litere
și nici nopțile nu mai au punctuația-n stele
nu cad stele încă nu cad
sau poate doar mor oameni doar mor

mi se pare mie mi se pare
sunetele mă lasă-n pragul unui decor amorțit
actorii vin mâine azi au uitat piesa-n sertare
în sertarele amintirii pierdute în mâneca
rolului prea facil prea banal prea plicticos
ce să le suflu cum să le suflu nu mai am suflu
când nici eu nu mai știu unde-mi sunt cuvintele
care cuvinte poate ale lor ale mele
joacă într-o altă piesă scriu un alt scenariu
zac neînsuflețite într-un rol prea strâmt
într-un decor prea searbăd prea gol de viață
și nici spectatorii nu văd nu aud nu simt nu cunosc
pe unde îmi joc azi spectacolul clipei
nu mă recunosc în nici o apariție
în nici o dispariție în nici o impresie

lăsați cortina mai jos mai jos de polul sud
mi se pare că am călcat greșit pe o lume
mi se pare că nici aici nu râd
în primul rând
în primul gând
în vid