Coasta lui Adam

Când ai făcut femeia, Doamne,
Þi-a trebuit un pic de os
Și-n jurul lui, Divin Părinte,
Ai pus ce-n rai e mai frumos ;

Dar pentru o așa minune,
Ai vrut ca osul cu pricina,
De la Adam să-l iei, anume ,
Ca amândoi să fie una

Și-atnci, cu multă'nțelepciune,
(Nimic nu faci întâmplător)
Tu ai gândit că ar fi bine
Să nu iei os de le picior,

Că se putea cumva ca Eva,
(Prima femeie, cea dintâi)
Să-l țină pe Adam, săracu',
Întreaga viață sub călcâi,

Iar de la cap, feri-ne-ar sfinții,
Nu ai luat os, ca nu cumva,
Să'nceapă după ziua nunții,
Pe bietu-Adam a-l domina,

Așa că, ai găsit că-i bine,
De la mijloc să-l iei, ca ea,
Egală cu Adam să fie,
Pe-acest Pământ de-a pururea

Și de sub braț, să luăm aminte !
Ca ea să fie protejată,
De lângă inima-i fiebinte,
Pe veci, ființa adorată.

............................

Trecut-au ani...și-a fost să fie,
Un înțelept și el, tot om,
Ce-a demonstrat cu gălăgie,
Că noi,
Am fi
Picați
Din pom.

C'o fi așa (?!)...doar Domnu' știe,
Dar sunt Adami cu pumnul tare,
Care, cu multă bărbăție
Își calcă Evele'n picioare...

O fi cumva, coincidență ?
Simplu privind ce facem noi,
Apare această diferență :
ÃŽntre divin
Și maimuțoi.

Valeriu Cercel