Am pătruns de-a dreptu-n vânt
fără să mă țin de gând ,
așezându-mă în pripă
pe o rană ce nu-mi țipă ,
pe-un păcat ce îmi coboară
până-n trup când mi-e ocară .
Așezatu-m-am–ndoios
răsucindu-mă-n folos
în folosul nu-știu-cui
pe un dor al dorului .
Gândul meu pătruns de bine
e cu mult mai mult de tine ,
e o facere să-mi fie
când mă strig cu totul ție ,
când mă-ntind , amar , de buturi ,
pe la porți ce nu le scuturi ,
când mă smulg din trup să-mi fie
amintirea stacojie .
când mă strâng între cuvinte
să le simt cât mai fierbinte .