l-am pândit într-o zi
frământând cu mâinile lungi un contur
dintr-un nor și două migdale
și-a smuls din piept o inimă și i-a dat-o
apoi a întins degetele să rupă un petec de iarbă
l-a făcut veșmânt
aruncându-l copacilor
să aibă și ei cu ce se mândri
a luat în pumnii albi apă
sărutând-o picătură cu picătură
și a învățat-o glasul
în timp ce-și mângâie piatra
a sfărâmat petale de trandafiri care râd
din mătasea lor a țesut o perdea
să ascundă rușinea soarelui când se scaldă în zori

mi-a întins pumnul închis
și m-a pus să ghicesc
într-unul era o buburuză etalându-și cele șapte buline
iar în celălalt
zăcea un sâmbure din tot universul

în visul cu nori
zvâcnește din când în când
o pescărușă