rupt în figuri de talentul meu
(nu spui care, auto-beție importa(n)tă)
mă înalț ca un zmeu paraleu
pâna la al nouălea cer
cu toate că am rău de înălțime
țin în palme trofeul
de “ cel mai lăudăros om”
și eliberez, din gâtleju-mi uscat de lipsa băuturii,
trohei și iambi anemici

mă rup în figuri de stil
pi stil vechi și mai nou
de la înălțimea mea de 1.68 m,
strigând euforic: “am cu ce, bă! am cu ce!”
și râd în nas dependenților de manele și sex
dând la maxim casetofonul cu cantatele lui Bach,
numai pentru a le face în ciudă.

și se abate peste mine o ploaie
de înjurături argotice
dar eu, stoic, adun în pieptu-mi firoscos,
povești de adormit țâncii
după o noapte de jocuri erotice
cu scufița roșie și neastâmpărată.