Acum, cand ascult inima ta lacrima naste ploi
cu care imi ud sentimentele zilei de maine,
e ca si cum as incerca sa scap cioburile timpului
pe gresia vietii dar ele nu vor sa cada
ci se-mplanta mai adanc in rana nascuta de ultima ta privire
atunci cand ciozvarta de emotie razvratita intre noi
incerca sa ne cucereasca iubirea, dar am reusit
sa ne pecetluim cararile mai sus de raza albastra,
stii tu, cea care inghite gaurile negre, cele rebele
din care nici macar versurile nu mai stiu sa se scoata,
ah, plang harpele inimii si ne vine randul
la iubire, hai sa fugim, sa evadam de ropotul ei,
ca o elice electrica ce ne-nvarte viata
mai sus de ritmurile zeilor vanduti emotiei,
lateral de ultimul tau cuvant, unde creste patima,
asa cum o vad ea ma-neaca mai lin decat
izvorul ultimei dimineti in care am facut dragoste
si pot spune ca de ne-am pierdut unul in altul
e numai vina poeziei, cascadorie-n cuvant
desfranat peste gand ...ah, poezia !