Lunec, fara ca pasii mei
Sa mai aiba dreptul
De-a apartine altcuiva,
Adanc strigandu-mi insomnia,
Adanc…

Si, ca un inger orb,
Cu pleoapele hohotind a mantuire,
Dezlegat pe veci de tacere
De-atatia profeti,
Ma-ntorc in acest decor neprihanit
Mai mult decat in mine insami,
Si-ncerc sa nu ma mai urasc
Decat intelept.