Cuvintele noastre sunt roșii
precum caii din picturile rupestre.
Să le încălecăm,
gândesc eu,
să le prindem în căpestre,
șoptesc eu.
Tu chiui
eliberându-le din grajduri de piatră trează,
vocalele tropăie,
consoanele nechează...
Să le scriem,
gândesc eu,
să le ucidem,
șoptesc eu.
Tu le țesali dându-le drumul în lume,
ele se duc
chemându-se unul pe altul pe nume.