Ploapele mi se inchid fiind cuprinse de al cetii fum
Ochii vietii vor sa se deschida dar stralucirea le apune
Un gand imi trece precum o sageata prin al trupului stapan
Il simt cat e de rece si cat de fara de cuvant.
De multe ori l-am cautat ca suferinta sa-mi aline
Dar el intarzia facandu-mi glasul sa suspine.
Acuma totu-i in zadar, e o idee ce se pierde-n amagire
Purtata pe aripile zbuciumate ale neprevazutului hotar.
Dar el nu pleaca fiindca stie ca-s prea slaba sa rezist
Ispitei rupta dintr-un colt de iad usturator si rece.

Un suflet se aduna si din cenusa reinvie
Un fulg de nea ce prin topire nu se stinge
O adiere-a vantului ce nu se mai termina
Un cor de ingeri ce cantul lor nu se opreste
Pe Pamant.
Ci merge, merge cautand
Noi suflete sa reculeaga, noi inimi sa aduca pe
Drumul cel bun
Si eu sunt una dintre acei multi
Ce caut-o –alinare, ce cauta un raspuns la
Rugaciune.
Sa stiu ca-n lumea asta crunta
E cineva acolo sus care m-asculta
Care-mi vegheaza-al noptii amar destin
Ce nu ma lasa cand aripile vietii mi se sting
Si cand suflarea- odata calda e-nghetata.
De ma voi pierde prin al sufletului labirint intunecat
Sa fie acolo langa mine ca sa-mi arate a albului lumina.
De voi cadea cand lumea mea va fii distrusa
Sa fie El cel care ma ajuta.
De voi fii parasita de-acei in care eu imi pun nadejdea
Pe El vreau sa-l gasesc mereu ca sa-mi alin durerea.
Insa deodata, o faclie imi strapunge intunericul ascuns

Genele-mi se desclesteaza-usor una cu una
Iar prin cenusa si prin fumul ratacit eu vad lumina.
E inceputul fraged si plapand dupa al meu apus trecut!