respir furii în locul aerului
mirosind a lucruri furate și adevăr
pisat în mojarul întâlnirii cu sine
ai brațele deschise atât de larg
încât păsările ți se așează pe umeri
pentru a-și primi porția zilnică
de cenușă visându-se în balans
pe o sârmă inventată de primul acrobat
iubito chiar nu mai contează acum
dacă rup bilete la intrarea în cinematograf
sau am o pasiune secretă pentru cristale
sentimentele ne-au fost doar la început trăire
atunci mi-ai vopsit strident lumina
cu întunericul captiv într-un totem dogon
apoi am început să vorbim prea mult
am dat nume dorințelor privindu-le dansul
abstract între scoicile oceanului nostru
și lumânările mereu două neaprinse torțe
ale unei povești închipuite în care se zice
că peștii își devorează icrele sufocați
de nebunia adâncului iar tu treci
cu poștalionul schimbând mereu caii
într-o permanentă fugă de viață
și spargi oglinzi la răspântii