Plangem taceri,mestecam insomnii
schingiuind,rastignind
pe cate-un poem
sufletul nostru ,ce-i dat
oricui si oriunde,
tauri valsand pe sub pietre
de moara
spanzurate de lacrima fiecarui cuvant

Noi suntem aceeasi,
ne plangem mereu
ca e noapte prea multa si deasa
sau prea grea e lumina din noi

si luam foc din senin
pe un colt de poveste
intr-o rana,deschisa
din vis catre vis!