e duminica mea (au și străzile una)
a mersului orb în sus și-n jos
e vinerea mâinilor tremurânde printre pahare sparte
o miercuri a celor ce-și scot săbii din gât
o marți a copiilor morți înșirați pe străzi
cu stâlpi căzuți peste ei
a luminii forțate să le intre-n suflet
și joia chinuită de ploaie
măruntă ca niște cuie
aruncate în burțile săracilor