Citisem undeva
ca o crima se pierde in ispasire.
Preaplini de noroi,
criminali de sperante,
de vise,
de prietenii,
unde ispasi-vom preasfanta noastra crima?
Ce osanda asteptam oare noi?
Sa ne purtam vina neispasita poate,
sa ne tacem durerile amare,
sa ne privim,
murdari,
prea stersi si prea goi,
langa fantana plina ochi...

In zare,
o fantana stinghera.

Ziditorul uitase sa-i puna cumpana...