E tristă pădurea.

Copacii umezi,
plâng
cu frisoane
de ceață,
sunt osteniți
și goi.
Ridică
brațele negre
spre cer
să ceară-ndurare.

Plânsul
li se aude
până la lună,
încremenit
ochi de lumină.

Ruga lor
topește arctici ghețari
și țipătul lor
mă doare
pe mine.