Neabătut

Mi-a fost copilăria sobră
și mă jucam nevinovat;
cu toate-acestea câte-o „cobră”
din când în când m-a mai mușcat.

Dar n-am murit, m-am chinuit,
iar după ce m-am întremat,
de șerpi ascunși nu m-am ferit,
fiindcă eram imunizat.

Acuma „cobrele” sunt multe
și-n calea mea se țin grămadă,
încât pe vrute, pe nevrute,
pe unele le calc pe coadă.

Mă mușcă, nu am ce le zice,
se apără, nu le urăsc:
mi-e trupul plin de cicatrice
cu care totuși mă mândresc...

(Și bat cărări, fiind ferice!)

_______________________________________________
Veghe de noapte

Nici un stăpân nu doarme de hapsân,
hoțul la pândă e cu moartea-n sân,
tu ai coșmarul dragostei proscrise,
iar eu pe al poemelor nescrise...


Talentul face febră, dar nu moare,
martirii-s schingiuiți în închisoare,
lozește-n somnu-i tulbure nevasta,
se-ngroașă ceața, dar se vede creasta.
____________________________________________________