Fii!

Cand saracia imi va lua, usor,
Si hrana, si-adapost, si-mbracaminte,
Nu voi cauta buruieni, nici straie, linte,
Ci da-mi puterea sa ma rog in minte,
Pana la moarte sa te rog, cu dor...

Nu-mi da speranta-acolo unde este
Doar ratacire, bezna si mormant...
Mai bine, Doamne, da-mi sa manc pamant,
Si sa privesc desertaciunea peste,
Sa fiu cu mintea-n cerul Tau cel sfant...

Mai bine lasa-mi darul de a-Ti scrie.
Si din ce n-am, sa am a darui
Macar o-ncurajare la copii,
Macar pe-un gand, un fir de poezie,
In care Te implor, Parinte, fii!

Sa simt ca toti se bat pe-aceleasi daruri,
Sa mi se faca mila sa lovesc,
Mai bine, Doamne, sa Te preaslavesc,
Din scarbe, din rusine, din amaruri,
Din chinul Tau, etern, sa ma hranesc...

Arata-mi, Doamne, cea mai stramta cale
Ce duce catre Tine, si imi fii
Pastorul ce ma-nvata a iubi
Asa, sarac, cu mainile prea goale,
Si fii, Parinte, intru mine... Fii!