băteai la ușa dimineților mele
cu miros de sevă și vânt pe lobul urechii

dimineți îndulcite
cu clipa de strângere a aripilor
clipă în care încep să simt din nou pământul sub mine

vag sentiment de șoaptă pierdută
zâmbet de plută pe o apă prea neliniștită
un cer verde
deasupra gândurilor mele oglindă
mărgele la gâtul teilor în flori

culoare și parfum și uitare

...

am să uit și am să trăiesc fără tine
te-am strâns într-un pumn de nisip galben
într-o carte deschisă pe o piatră
lunatecă tăcere umedă

străfundul ecoului mi-e clipa de haos
din care se naște cuvântul
nu-ți mai închide ochii
eu îți pot vorbi și fără ca tu să mă vezi