De-atâta ură
cât i-arată luna,
pământul
plesnește ca un mugur.

Iar eu,
sămânță care n-a rodit,

Plâng sub salcâmul
zbuciumat ca de furtună
pentru că Eva
i-a rupt o frunză
s-acopere cu ea

neiertătoarea lună plină
de care-mi e atâta dor.