Þinem adesea gândul ascuns în tainica odaie
Iar mai târziu sau mai devreme apare o frustrare,
Imaginând cu dor nespus o fericire falsă
Ne punem maști vrând s-arătăm o față zâmbăreață,
Nu recunoastem niciodat' durerea ce ne-apasă
Susținem tare-n lung și-n lat că viața ni-i frumoasă.
Și tot mințim și azi și maini, durerea ne ineacă
Iubirea ce-o credeam in foc, incepe să se ștearga;
Și ne-ntrebăm cu amar în noi...Ce am facut eu oare?
De merit această osândă, de merit această pierzare?
Tu suflet rătăcit n-auzi ecoul ce strigă?
Caută fericirea in tine, fericirea nu poate fi într-o stâncă.