am intrat în lumea asta să spun bună dimineața
dar oamenii încă nu au ajuns
stăteam cu urechea lipită de pămînt așteptîndu-i să iasă
ca o femeie în poarta uzinei
așteptîndu-și soțul cu de-ale gurii

ei n-au venit
așa că ți-am spus ție bună dimineața
ai roșit ți-am cîntat buburuză ruză
te-ai așezat pe degetul mic

văzusem odată un film
willliam de normandia murise cu o săgeată în piept
dar se plimba prin cetate călare de parc-ar fi fost viu
să dea curaj soldaților
așa m-aș plimba și eu prin oraș
cu o săgeată în piept
și din inima mea să curgă bănuți
pentru oamenii fără adăpost

sau aș putea să-mi închipui
că pieptul meu e o mină din care
ai mei își cîștigă existența
ei sapă adînc în coastele mele de kimberlit
uneori îmi prăbușesc inima peste ei să fiu sigur
că nu vor pleca niciodată

despre asta-ți vorbeam în nopțile noastre polare
te cocoțam în spatele ochilor să vezi toate acestea
turnai cafeaua în căni întotdeauna mie mai multă
vîntul umfla perdeaua de parcă am fi așteptat prieteni la cină

ești atît de aproape încît mi-ai putea spune acasă
mi-ai putea proiecta visele pe un perete
fă-te comodă ia-ți bolul de cereale îți promit că ai ce vedea

uite-l pe mircea nu poate vorbi
mai mult gîfîie dar e fericit cînd ies fotbaliștii de la antrenament
se duc toți la magazin îi cumpără napolitane
el merge țanțoș cu punga sub braț
chiar e un om important

apare și valentina care mătură scările blocului
nu-i spune nimeni să nu se descalțe în magazin
ia smîntînă pe datorie
fata ei lucrează la o fabrică de confecții

într-o zi voi lua premiul emmy pentru cel mai bun vis cu ochii deschiși
voi urca emoționat pe o scenă
voi mulțumi acestui oraș că mi te-a dat
chiar dacă pentru o zi
ca un fluture care bate o singură dată din aripi
apoi dispare brusc
în lumină