Perimetral de-a mea gândire
Þi-ai pus sufletul rămășag
Am plâns întregi nopți și zile
Speranță-ncă mai trag

Te-alin cu frunza prea țepoasă
A falnicului brad
În adiere de primăvară
Mă uit de după gard

În toiul nopții deschid ochii
Acum nu mai visez
Doar cu ei închiși
Spre tine levitez

Te-nalț pe-un piedestal de rouă
Amestecat cu raze
Aduc vânticelul cald ce nouă
Sufletele veghează

Te strâng de brațul drept aidoma
Brățării ce o porți
Tresari din visul meu și roua
Se duce-n alte bolți

Rămân uimit și trist deodată
Nu mai pricep nimic
Vreau să-mi aduc aminte-o fată
Cu chip de înger mic

Strâng ochii peste plapumă
Întinsă colo-n iarbă
Un fir de amintire-n spumă
Ceva timp să mai fiarbă

O ceață groasă persistentă
S-a așezat făr’ anunțare
I-am spus că e cam neglijentă
Am s-o stropesc cu sare

Pe bulevardul cenușiu
Mai trece o cadână
Sub banca nucului pustiu
Zace și-acum o mână

E mâna care ți-a cerut
Odat-a ta inimă
Ai plecat și nu ai vrut
Să-mi pici la îndemână

În 25 de ani de când
Pribeag tot calc pământul
Te caut peste orice lan
Aud rostindu-ți cuvântul

Erai sensibilă odată
Simțeai a mea privire
Din codrul cel întunecos
Ieșii fără de știre

Te-au alungat și animalele
Sălbatice surate
Eu te-am primit cu dragă inimă
Și te-am învățat carte

Recunoștința mi-ai plătit
Cu-o palmă zdravănă-n față
Dar te-am iubit destul de mult
Să te mai las în viață

Acum când preotul ne cântă
A ta înmormântare
Glasul său ne încântă
Și mergem la culcare.