mă mănâncă un decibel
grăsime cu grăsime,
carne cu carne
lăsându-mă un schelet care clipește cu zăpadă...

mă strivește un fa# ca și cum m-ar prinde
dimineața gol pușcă în piața libertății
cu torța în mână
strigând: ești a mea!

tramvaiul nu te duce departe de mine
simt cum în limfă îmi intră stațiile tale
simt cum mă pierd cu tine într-o umbră de noroi,
îmi sângerează arcadele-

îmi curge tot sângele
prin toți porii
de parcă aș fi un amfibian
care ar respira prin piele parfumul tău.

câteodată te văd ca o secundă normală
și atunci mă fac un decibel
să-ți asurzesc gândul
să te răstorn în mijlocul nopții...

peste mine.