Popa intră în altar.
Vorbește în șoaptă.
Pune la gură sticla cu vin
pentru cele sfinte
și se împărtășește.
Îl vedem, dar nu-l auzim.

Ion-preacredinciosul
se strecoară cu grijă
în cel mai întunecat ungher,
după icoana Sfântului Anton,
pune la gură sticla
cu vin, de-acasă,
și se împărtășește.
Vorbește în șoaptă.
Îl vedem, dar nu-l auzim.

Popa revine în rândul
Oilor Domnului
și citește cu glas tremurat
Psalmul 128:
„Ferice de oricine
se teme de Domnul
și umblă pe căile Lui!
Căci atunci te bucuri
de lucrul mâinilor tale,
ești fericit și-ți merge bine!”

Ion prea-credinciosul
șoptește, puțin amețit:
„La ce trebuie
să-mi mai fie frică și de Domnul?
Nu mi-e de-ajuns frica
de Doamna Patroană,
că mi-a tăiat din mălai!”

Popa povestește
despre minunile
rezervate de Domnul
preabunilor-credincioși.
dincolo, în Rai.

– Așa o fi – mormăie
Ion-preacredinciosul –
dar, prea-sfinția ta,
nimeni nu s-a întors
de-acolo,
să ne spună cum e.

Preabuna-credincioasă
Lili Dorogan
cumnată-mea,
lăcrimează și pleacă
să vadă cu ochii ei
cum e dincolo…

Și plecată rămâne.