și eu stăteam pe un capăt de tărâm
iar tu pe celălalt
și-ntre noi cuvintele noastre
de la mine către tine
și de la tine către mine
uneori îmbrățișându-se în fuioare înalte
iar eu atunci mă aplecam ușor pe spate
ca să prind greutatea cuvintelor
și ele îmi cădeau în suflet
și uneori lăsau urme exacte
ca într-o saltea de latex
și eram sigur c-apoi se-ntorceau
de unde veniseră
împodobind alte tărâmuri
până-ntr-o zi
când nu s-au mai întors
cuvintele
ci au rămas acolo unde căzuseră
împodobind doar sufletul meu