Nu știu de ce, dar cred
ca toate poveștile frumoase
încep în noiembrie, dupa o ploaie rece.
Dacă te-a adus toamna târzie sau ploaia,
nici nu mai contează...
Important e că ai ajuns la timp!
Stăteam ghemuită după poarta sufletului
și mă rugam să bați la ea.
Te-am auzit ciocănind
și de-atunci mă tot mir
cât de ușor mi se implinesc dorințele...
Þi-am deschis
fără să te întreb cine ești;
dar eu știam:
ochii tăi
nu puteau fi decât ai aceluia pe care îl așteptam
și nu m-am înșelat.
De atunci,
mi-ai umplut zilele și nopțile cu chipul tău,
iar eu nu am mai fost singură
nici măcar în gând.
Ai depus pe buzele mele sărutări
ce m-au readus la viață.
(poate tu nici nu știi că sărutul tău
are gust de primăvară)
Iar dacă ai pătruns in felul acesta in universul meu,
ți-aș ,mulțumi cu fiecare răsărit de soare
dacă m-ai lăsa să te iubesc
astăzi chiar mai mult decât ieri
și nici nu-ți poți închipui
cât de mult te-am iubit ieri!