ecran ce pulsează
ochii
nu înțelegi și doare ca o rupere
de memorie
inima.

prin cele o mie și una de nopți
adică vreo trei ani și ceva
agiți stegulețul
și plusvaloarea
cîtorva lacrimi.

degeaba poveștile
timpul se termină
se trage perdeaua ca doi ochi
apăsați cu podul palmei
mai mult cu groază decît cu milă.

lumea ce mișcă picioarele
în sens invers acelor de ceasornic
să nu iasă de pe orbită
prea mulți sateliți pe cerul gurii
captează vorbele nespuse
și poveștile
altor nopți
furișate din viață
asemenea respirației.

pe vremea poveștilor
stratul de ozon făcea nori
pămîntul
avea plămîni
și inima nu se dădea cu împrumut.