În disperările de amurg
umbra ta stinge glasul
sărutului meu.

Sărutul meu
e greu ca plumbul.
Paradoxal.
Vraja din el,
ar trebui împărțită la doi, dar
DA-ul și NU-ul,
într-un cuvânt, EXISTENÞA cu care e încărcat
s-a transformat
în povară.

Povara pe care trebuie să o port singur.

Singur trăiesc și deznădejdea.

(Aici de obicei urmează punct.)

Pentru că
în tot TU-ul de care ești capabilă,
nici măcar în fărâma ta de milă
nu răsare
nimic fecund.

Fecund este doar mirosul
unui nou început.