Se așterne iarăși toamna cu miros de frunze arse,
Voi trece iar pe același drum vegheat de triste case
Și vântul va împrăștia frunzișul nu de mult răpus
Iar umbre mă vor bântui ca iubiri ce nu s-au dus.

Voi fi ca un artist pictat în propriul său tablou
Sau izolat de lume, deși n-ar fi nimic mai nou
Iar toamna îmi va fredona un cântec mult cunoscut
Dar voi fi doar eu acolo, singur să îl mai ascult.

Apoi în nopțile târzii și reci voi adormi fără să vreau
Și voi visa la vremuri noi cu gândul să mai stau
Dar din senin mă voi trezi și voi uita iarăși de mine
Iar sufletul mi-l voi acoperi cu largul dor de tine...