Þi-am dăruit un pumn nisipos de pământ,
Care printre degetele mâinii s-a prelins
Și-a căzut pe un mai de jos pământ.
E nisipul mării, ba al stelelor, ba al strigării
Și-om sta rând, pe rând, numărând,
Bob cu bob nisipul disperării,
În idei și DE-ALE MELE arzând.
Și chipul Deificat se va boci de nepricepere,
Niciodată mai departe,
Sau mai altfel,
În ideile care vin mereu de-ale mele,
De-ale voastre așezând la rând, bob cu bob,
Nisipul stelelor, al mării, și-al strigării disperării
Arzând.
De ce mi-ai dăruit un pumn nisipos de pământ,
Luat de-aiurea, de pretutindeni și nicicând,
N-aveam de unde ști că-i mâna unui înger
Ce rareori împarte din pământul sfânt.

Cu multă iubire si considerație fratelui meu, MARIUS, mult mai mult decât știe că este!