Recunosc, sunt demodat și nu o spun cu mândrie,
Am ajuns dar să detest animalul de companie.
Când afirm deschis părerea tocind vârful de la toc,
Eu țintesc doar pe aceia care stau ca mine, în bloc.
Să le știi precis adresa, nu pierzi timp, ești norocos
Căci adulmecând pe scară te orientezi după miros.
Un amănunt doar vreau să știi: ce are insul în odaie
Drept animal de companie, pisicuță sau potaie?
Sau poate șerpi, maimuțe, crocodili ori canari,
Că nu la fel duhnesc acestea și o știm ca locatari.
De stau bine să gândesc, exagerez poate, oleacă:
Au ajuns drept companie, tot ce a cărat Noe-n arcă.

La douăzeci de apartamente câte sunt la noi, aici,
Ne „bucură” compania a cinci câini și opt pisici.
Nu doriți acum pe schemă, să explic la fiecare
Impărțirea lor pe caturi și cine îi are în păstrare.
Sase dintre locuințe au în spațiul lor mic și privat,
Mamifere ce mă-ncântă zilnic prin lătrat și mieunat
Nu mai pun la socoteală, dar, vin des să dejuneze,
Nelipsiții invitați de onoare, maidanezi și maidaneze.
Sunt conduși după desert până la ușa, nu de afară,
Ci, lăsați cu toții liberi, să-și facă siesta pe scară.
Apoi, între cele de companie și între cele de pripas
Ca o stare explozivă să apară, o scânteie a mai rămas.
A fecalelor paternitate cu mult zgomot și-o dispută,
Chestiunea e doar timpul când se va declanșa o luptă.
Nu știu dacă al lor sânge se va scurge spre haznale,
Conflictul se va solda sigur însă, cu victime colaterale.

Odiseea, pe scurt spusă, se petrece în a mea scară,
Mult e însă răspândită, cuprinde azi întreaga țară.
Mult prea serioasă-i problema s-o tratăm cu veselie,
Eu vă garantez prieteni, ne paște o cumplită epidemie.
Judecata aceasta-i simplă pentru mulți, nu și la snobi,
Ei ar trebui să știe că mai au în „companie”și microbi!

Ca să fiți salvați de javre nu mergeți la guvernanți.
Peste poate să o facă sunt prea sigur dragi confrați.
Veți purta mult timp bacterii în pingele și pe rochii,
Trebuie să știți desigur:corb la corb nu scoate ochii.
Iași 10 august 2007