Simt, cum aerul devine din ce în ce tot mai rece,
Și simt, cum mă zugrumă
Un sentiment profund întunecat,
Simt cum încet amețesc.
Căci nu mai am aer,
Mă sufocă...
Parfumul amețitor de dramă.
Mă doare capul,
Vreau mai bine mireasma frunzelor uscate de afară...

Aș dori să devin o frunză uscată
Mai bine,
Să mi se audă venele și oasele moarte pognind sub tălpile trecătorilor
De cât de vie, să ma zdrobească
Neatenția!

E doar la o întindere de braț!
Aș putea atinge
Acea ciudată stare,
Doar prin pura dorință!
Să-mi întind brațul?