Aș vrea să-ți scriu un testament în care să îți las,
Divina și singura mea mare bogăție sufletească,
Această unică avere făcută împreună, pas cu pas,
La care tu să nu mai ai pe nimeni să o moștenescă;

Cum știi - este bogăția care nu se moștenește,
Decât între acele două suflete mereu pereche,
Când fiecare simte a primi egal, egal se dăruiește,
În forma actuală, dar mai ales în cea străveche!

Când scriu mă simt copil, cu ochi strălucitori,
Când noaptea fericirii mele înseamnă dăruire,
De aceea-ți fac un testament ca dar de sărbători,
În anotimpul așezat și alb, sclipind de fericire;