Tu, care mi-ai luat iubirea,
Acum să nu ai nimic mai mult;
Căci roade-n mine goliciunea
Că te-am avut și te-am pierdut.

Nu pot să sper să mai iubesc,
Căci sufletul mi-i gol în sine
De tot ce-aveam și-acum lipsesc
Amintirile senine.

Te rog revino-n viața mea
Și-adu-mi iubirea înapoi.
Þi-o dau, în veci să fie a ta
Dar nu-mi lăsa umerii goi...

Căci mă atârnă în pământ
Și-aprinde-ntreaga mea gândire
Că te-am avut și te-am pierdut
Și-acum am doar o amintire.

La ceas târziu, în noaptea rece,
Doar glasul tău îl mai aud.
Văd luna-n grabă cum se trece
Și cerul care toarce crud.

Ce să mai cred în nepăsare
Sau în făpturi ce se iubesc;
Când glasul tău răsună tare
În zori de zi când mă trezesc...

Și-mi fac ispita tot mai mare
Să mă petrec în neființă,
Să piară-ntreaga mea suflare
În infinit, fără credință.