Zoiei

Tu, inimile rupte le-ai pune într-un sac,
Le-ai îngriji pe toate și le-ai tămădui,
Tristeților amare le vii pe loc de hac.
Fără deosebire, chiar poți a le iubi?
Ai pentru fiecare cuvântul potrivit,
O vorbă îndulcită ce-alină la necaz.
De supărarea crește și macină cumplit,
Nu-ți pierzi seninul, nu cunoști zăgaz.
Nimic nu-ți pare greu, nu te oprește,
Ai pentru toate masură, cumpătare.
Când soarta cea vicleană te lovește,
Timp pentru tine și grijă, cine are?
Cel ce asemeni ție-i vindecător cu har,
Se cheamă că ar fi, de suflete pescar!...