Ai plecat cu furtuna din mine
și din pulsu-mi vulcanu-ai furat,
nu-s nici nori, nici apusuri senine,
nu-s nici zile, nici nopți. Te-au urmat.

Am rămas ca nisipu-n clepsidră,
lunecînd înainte-napoi,
clipa cearcă-n absurd să mă prindă
rimă-n vers potrivind pentru "noi".

Dar cerneala-nghețată-i în vene,
cîmpul alb cu verb mut presărat,
pînza ceței îmbracă pe gene
curcubeu transparent și sărat.

Nu vrea gura-mi să cheme: "iubite..."
E victoria ta... e final.
Fără dor, fără șoaptă, cuminte-
o bărcuță uitată pe val.