Umbrele pașilor mei
au desenat conturul dealului.

Aplecată în față
îmi sprijin numai buzele
în fiecare mijire a ierbii.

Întind brațele de la pământ la cer,
înclin o reverență până în culme
și îmi strâng aripile la sân
precum o pasăre care închide pentru ultima dată ochii.

Până ajung să stau nulă în balanță,
eu călătorindu-mă pe mine
cel mai aproape de cer,
unesc orizonturile într-un singur suflet subțire.