Iubirea a fost iubire, cândva.
Asta cănd ea, atunci, în vis se petrecea.
Însă, visul viață scurtă are
Și tot ce părea frumos, deodat' dispare.

Tânjesc după iubire, îmi vreau visul!
Ceva mă întămpină rânjind? E răul!
Scrășnesc din dinți. Doare, oftez, înjur și plâng.
Cu ochii închiși, în palme, capul mi-l strâng.

Detest visul, detest adolescența!
Privind în urmă, alung amintirea.
Fărâma de speranță în viață mă ține,
O zi, două, dând crezare că poate vine.

Păcat, dar și ea se stinge încet, încet.
Cer ajutor, caut, dar nimeni nu vine!
Sunt atât de singură! Ce-mi mai rămâne?
”Nu mai vreau să trăiesc!” strig, strig, strig și repet.