am rătăcit noaptea
într-o cameră în care căldura se lovea de pereți până făcea găuri în var
am stat acolo, ascuns prins în copcile unei operații pe creier
mi se uscau nările și ochii stăteau deschiși la pândă

mă săturam greu oboseala se mișca prin oase nu mă mișcam țineam ochii deschiși până la tâmple înghițeam rar cu frică saliva ce mi se strângea în cerul gurii
morții n-ar trebui să se plimbe nu văd nimic

în iernile lungi auzeam lupii urlând de foame

am așezat câteva flori pe ea
„lumânările astea noi ard singure” i-am zis
și m-am dus