În viața mea n-am mai văzut
Așa apus de soare:
De ploaie, colo-n asfințit,
Nori, ca "petăli" de floare.

În aburi crestele plutesc
De parc-ar fi corăbii,
Iar văile, doar par că se zăresc
Ca negre teci de săbii.

Un verde crud, întunecat,
De-aici de pe-nălțime,
Se vede cum a îmbrăcat
A munților coline.

Tot plouă în rafale, des,
Ca un morar... făina.
Curând și norii s-au ales...
Cinci oi... cioban și stâna.

Spre asfințit e roșu-n nori...
De-acolo-ncoace-i negru...
Deasupra mea, ca trași de sfori,
Sunt nori în marș funebru.

Pe ploaie, să vezi așa apus...
Cerească feerie,
N-ai mai avea nimic de spus
Uimit de reverie.