tăcerea de granit
în goană după desăvârșire
în mijlocul pădurii de urzici
prin care se plimbă sufletul-bestie
acum în martie
când frigul devine dans crud
peste tropăitul mugurilor ce-aduc viață
peste zborul păsărilor înhămate la aer
peste ovalul inimii ninsă de raze
prin colbul înalt pe care-l stârnește așteptarea
apoi din nou mersul spre libertate
prin lumina care-ți îneacă genunchii
pe oameni să nu-i vezi
iubirea lor e respirație vrăjmașă
strădanie de-a mușca
precum insectele înfierbântate
și o mână atât de mică pentru întâlnire
un „ce mai faci” ca un șanț la porțile ochilor
și inima covor cărunt de zdreanță