în camera ta, seara
sau în după-amiezele când nu aveai altceva de făcut
decât să-ți imaginezi hărți fantastice pe ziduri
dădeai perdeaua de un colț, la o parte
cu grijă să nu fii observat
și cercetai strada fără să înțelegi
de ce lucrurile ajunseseră acolo

copiii se întorceau cu pâini în brațe
iar siluetele bărbaților se desenau
pe asfaltul mângâiat de lumina înserării

strada era cea pe care o știai
dar privind-o insistent își pierdea forma

mai târziu
lăsai colțul perdelei să cadă

în negura care înghițea cartierul
nu mai vedeai umbra ei
lățindu-se pe marginea blocului
și mai aproape
înghițind fereastra pe care o părăseai înspăimântat