Ca două coli îngălbenite de așteptare, în nuanțe,
Din ghemul de iubiri oprite, tăiat, brutal, în zori, de spadă,
Ne-am smulge, să urcăm în trenul, ce în macaze, cu romanțe,
Ne-o însoți, cu dor ce doare, la-ntoarcerile în zăpadă.

În piepturile amorțite, perechi de fluturi, fiecare,
Vom zăvorî și tatuaje de mâini străine, interzise,
Vom obloji noapte de noapte, când trupul dus la închisoare
Va fi prădat, inert, de altul, peste narcisele ucise.

Și an de an, de ziua ceea, ne vom aprinde lumânare,
Gândindu-ne unul la altul, croind un curcubeu de vreme,
Scoțând din sipet, fiecare, o noapte unică și care
O vom împături, cu grijă, în zorii rostuind poeme.

Poate, prin vremi, ne vom întoarce în halta mică, fără nume,
Putând un nepoțel în brațe, și-n păr argintul din cunună,
Și la mormântul, plin de iarbă, prin amintirile postume,
O candelă de amintire vom duce-n tremurări de mână.


Vom regăsi, îmbrățișate, doar două cruci înlănțuite,
Cu nume șterse de suspine, de ani, de ploaie și ninsoare,
Și din canton, două schelete, în înverziri nasăbuite,
Seară de seară vor aprinde chemări în scuturări de floare.