următoarea stație
sfârșit de drum.
înspre codrul întunecat
îmi îndrum respirul
ca o coridă pulmonară
răzbesc în focuri vii.

cotesc ca să nu cad
mă învârt ca să nu stau
mă apropii cu pași repezi
de culmea disperării.

un "vânt" mă trage și îmi șoptește :
- Nu ești vrednic să dansezi,
ești pierdut din visul vieții.
- Dar sunt un călător în noapte
n-am nevoie de șoapte!

- Tu vânt arid
ce mă rupi din reverie,
ai și trecut deja...

se apropie viitorul
cel șubred și neclar,
e doar un foc de paie
ce abia mai scoate-un sunet
și acela tot mai slab.

trăim toți cu senzația
și mai sperăm puțin
că stația ce vine
va fi un nou sfârșit.