Din gurile noastre ieșeau cuvinte mototolite
Văzduhul era plin de zâne netezind cu fierul de călcat vorbele de duh
Ale nou-născuților
Veșnicia nu reușea să acopere umbra nici celui mai jalnic muritor
O febră abandonată plutea în aer punând mâna pe ideile cele mai ovale
Rufele pe care natura ni le oferise se uscau pe noi
Într-un borcan un copil ținea țipătul de libertate al bunicului său
Viața se sfârșea într-un orgasm

Iarba își făcuse operație estetică
Oile păstorului erau duse în eroare de noua culoare a ierbii:
„nu e cumva Antihristul?”behăiau pe nări rumegând cu poftă epifania de sub copitele lor